Interviu Transair: „Pentru a progresa, trebuie să rămânem receptivi la noile tehnologii apărute în piața industrială”

PARKER HANNIFIN distribuie în toată lumea produse care pot fi utilizate în următoarele domenii: aerospațial, control climatic, electromecanic, filtrare, transportul fluidelor și gazelor, hidraulică, pneumatică, controlul proceselor, etansare și protejare. Din acest protofoliu larg, gama Transair® de la PARKER HANNIFIN ROMANIA reprezintă cea mai bună alegere la montarea unei instalații noi sau la extinderea unei instalații existente.

Fiind produse specializate pentru rețele de fluide industriale, Transair® oferă o soluție inovatoare care răspunde nevoilor utilizatorilor exigenți, atât în ceea ce privește sursele de energie și rețeaua principală, cât și în ceea ce privește alimentarea punctelor în care are loc utilizarea.

În România, responsabil de această gamă performantă de produse pentru instalații cu aer comprimat, gaze inerte și cu vid este Cosmin Niculescu, Transair International Market Leader, care ne-a spus, într-un interviu acordat în exclusivitate IBC Focus, care sunt cele mai întâlnite greșeli din domeniul industrial, care este secretul reușitei în business, dar și predicții referitoare la piața industrială în 2018.

Care considerați că sunt cele mai întâlnite greșeli pe care le fac specialiștii din domeniul industrial?

Încetează să mai fie receptivi la tehnologiile nou apărute în piață. Lumea este în continuă mișcare, tehnologiile la fel, trebuie să rămânem receptivi și, cel mai important, să avem în vedere că nu putem sta în calea progresului.

La momentul actual, care este cea mai mare provocare a pieței de construcții din România?

Din discuțiile mele cu diferiți beneficiari aș spune că numitorul comun este lipsa forței de muncă (calificată și necalificată deopotrivă).

Care considerați că este avantajul care vă plasează în fața concurenței?

Avem într-adevăr un produs premium și investim resurse de toate felurile în promovarea acestuia și creșterea cotei noastre de piață în timp.

Care este secretul reușitei în business pentru o companie mare așa cum este Parker?

Din punctul meu de vedere, secretul reușitei pentru noi este o relație foarte bună cu distribuitorii. Pot spune că pentru mine, distribuitorii nu sunt doar niște colegi de breaslă ci și prieteni mai mult sau mai puțin apropiați. A fost un moment când am primit o definiție a capitalismului ca fiind „exploatarea omului de către om”, o definiție dură poate, dar destul de reală și de actualitate care mie îmi servește însă ca exemplu de „așa nu”. Am fost și voi fi întotdeauna de părere că oamenii sunt cei mai importanți și nu corporația.

Din experiența dvs, care sunt diferențele cele mai mari între Parker România și alte reprezentanțe ale companiei?

În România suntem o mână de oameni care ne cunoaștem la nivel micro. iar o echipă bine închegată nu poate fi decât o rețetă a succesului.

Est vs. Vest în România, care piață considerați că este mai activă la momentul actual?

Cu siguranță partea de Vest. Infrastructura este factorul determinant întrucât dezvoltatorii caută să se poziționeze cât mai facil pentru a ieși din țară către vestul Europei. Aș îndrăzni să merg mai departe și să spun că și „mentalitatea” oamenilor este un factor, dar acesta se cultivă fiind un produs al nivelului de dezvoltare.

În relația cu partenerii și colaboratorii dvs, cu siguranță ați avut parte și de momente tensionate. Cum gestionați un astfel de moment?

Cu sinceritate. Chiar dacă adevărul doare, este cea mai bună variantă, iar o relație solidă nu se poate baza decât pe sinceritate și transparență.

Ce v-ați propus să obțineți de la anul 2018 pe plan profesional?

Mi-am propus, la fel ca în fiecare an, să acumulez cât mai multe cunoștinte și experiență. Astfel, reușitele pe plan profesional vor veni în mod natural :).

Cum vedeți finalul de 2018 în piața construcțiilor industriale?

O părere pur subiectivă, cred că tensiunile din lumea politică alături de neajunsul forței de muncă vor încetini piața construcțiilor. De asemenea, economia fiind ciclică, cred că ne putem aștepta chiar la o criză în viitorul nu foarte îndepărtat.

Dacă ar fi să atribuiți succesul dvs unui singur lucru/unei singure persoane, care/cine ar fi și de ce?

Fără echivoc, managerul meu Marco Angione care îmi este un mentor și un prieten foarte drag.

Pentru final am păstrat o curiozitate… ce face d-l Niculescu atunci când nu e in postura de Transair International Market Leader?

Dl. Niculescu e un tip obișnuit, care încearcă să facă față cât poate de bine exigențelor societății și vieții de zi cu zi, dar dacă trebuie să conchid, aș rezuma răspunsul în poza de mai jos.