Proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unor noi facilități de producție pe șos. Iași – Tomești a intrat în faza de consultare publică. Potrivit apix.ro, pe
Grupul de firme sud-coreene BKB Energy, Hyunday Power Systems și AKEDA intenționează, totodată, să participe şi la proiectele de centrale pe gaze şi la cele fotovoltaice care vor
Compania brașoveană Heliolux, fondată în 2019, vrea să investească 65 de milioane de euro într-un parc fotovoltaic care se va întinde pe 113 hectare. Prima dată s-a vorbit
Conform datelor analizate cu ajutorul singurei asistente virtuale de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în 2021 au fost monitorizate 14.432 proiecte la care se estimează necesar de radiatoare. Cumulat,
Simtel Team (SMTL), o companie românească de inginerie şi tehnologie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, a construit pentru Kaufland România două centrale electrice. Acestea
Panourile fotovoltaice sunt, fără îndoială, ceea ce le vine în minte oamenilor atunci când vorbesc despre energia solară. Având în vedere că într-o oră soarele radiază energie solară
Potrivit datelor analizate cu ajutorul singurei asistente virtuale de vânzare la șantiere, VICTA.ro, în ultimele 3 luni au fost monitorizate 7649 proiecte la care se estimează necesar de
Obținerea unui generator care să poată gestiona toate nevoile dumneavoastră este unul dintre cele mai critice aspecte ale deciziei de cumpărare. Fie că sunteți interesat de o sursă
Se preconizează că piața globală a aparatelor de aer condiționat va ajunge la 138,03 miliarde USD până în 2026, crescând la o rată anuală de 4,42% în perioada
Compania Atlantis România are în plan investiţii totale de circa 34 mil. euro în piaţa locală în următorii trei ani. Aceasta va fi îndreptată spre realizarea unui parc