De ce este atat de importanta protectia pasiva la foc?

Când vorbim despre protecţia la foc a unei clădiri, probabil că mulţi dintre noi ne imaginăm un sistem de şprinklere, ne gândim la protejarea elementelor din lemn a casei de vacanţă cu vopsea ignifugă, sau chiar la pompierii ce intervin asupra incendiilor ce au loc din ce în ce mai des în România.  Însă, protecţia la foc a clădirilor presupune mult mai mult decât atât, iar la nivel global este tratată ca o adevărată industrie.

În acest articol vom explica Importanţa Protecţiei Pasive la Foc a clădirilor şi vă vom răspunde la unele întrebări despre cum, când şi de ce trebuie să avem acest subiect în vedere.

Pentru început este de menţionat faptul că cea mai importantă cerinţă pe care trebuie să o îndeplinească o construcţie de calitate, dupa rezistenţa mecanică şi stabilitate, este securitatea la incendiu, conform Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii.

Clădirile trebuie să fie proiectate astfel încât să menţină produsele combustibile departe de ocupanţii ei, permiţându-le evacuarea de urgenţă în siguranţă. De asemenea, se ia în considerare şi siguranţa pompierilor în timpul intervenţiei de stingere a incendiului. Prin urmare, dacă o clădire este protejată la foc în mod corect, aceasta poate rezista unui incendiu pentru un timp rezonabil, fără a se ajunge la colaps.

Scopul principal al protecției pasive la foc este limitarea propagării focului în celelalte încăperi faţă de cea în care are loc incendiul. Acest lucru se realizează cu ajutorul pereţilor, planşeelor şi uşilor rezistente la foc care vor forma, în cadrul clădirii, aşa-numitele Compartimente de Incendiu.

Adiţional faţă de compartimentarea clădirii, protecţia pasivă la foc implică şi utilizarea materialelor intumescente sau a plăcilor rezistente la foc, aplicate/montate pe elementele metalice care compun structura de rezistenţă a unei construcţii sau aplicate pe conducte de evacuare aer/fum etc.

Aici intervine întrebarea care se pune de cele mai multe ori: De ce e nevoie să protejăm la foc oţelul care este un material incombustibil? Într-adevăr, oţelul nu întreţine arderea, însă la depăşirea temperaturii de aproximativ 550 grade C (considerată temperatura critică de cedare a oţelului), acesta îşi pierde proprietăţile care au stat la baza proiectării structurii, fapt care poate conduce la colapsul întregii clădiri în timpul incendiului sau ulterior şi, implicit, la pierderea de vieţi omeneşti.

Prin Normativul de Siguranță la Foc P118 se determină riscul de incendiu, în funcție de densitatea sarcinii termice și destinația clădirii, și încadrarea construcțiilor în grade de rezistență la foc care va decide, în final, rezistențele la foc (RF) ale tuturor elementelor structurii unei clădiri. De asemenea, în baza normativului de siguranță la foc, proiectantul de structură întocmește Scenariul de Securitate la Incendiu al clădirii în cauză, unde sunt considerate cele mai defavorabile ipoteze ale unui incendiu cu scopul de a-l anticipa și preveni.

Pentru că am specificat mai sus principalul obiectiv al unei protecții la foc, și anume evacuarea utilizatorilor acesteia în condiții de siguranță în timpul incendiului, în articolele ce urmează vom antama și subiectul tubulaturilor de ventilare și desfumare, regăsite în majoritatea clădirilor din România.

În altă ordine de idei, trebuie să știm că pentru lucrurile menționate anterior și care converg către un singur scop major: protejarea clădirilor împotriva incendiilor și, implicit a utilizatorilor săi, există echipe tehnice care reușesc să anticipeze comportamentul structurii în caz de incendiu dar și să îl îmbunătățească, începând cu proiectanții acesteia, continuând cu excutanții, inginerii instalatori, pompieri și terminând cu aplicatorii autorizați de protecție la foc.

În acest sens, vă prezentăm serviciile oferite de compania CONECO ROMÂNIA, recunoscută pe piața construcțiilor din România ca fiind principalul furnizor de protecție pasivă la foc.

Peste 1.000.000 de metri pătrați protejați la foc în majoritatea orașelor din România, dar și în țări precum Bulgaria, Belgia, Qatar, 15 ani de experiență în domeniul protecției pasive la foc dar și o creștere continuă a cifrei de afaceri a companiei (7.800.000 RON în 2016), sunt cifrele care ne poziționează în topul aplicatorilor de materiale rezistente la foc.

Fie că vorbim de aplicare de vopsele termospumante, mortar rezistent la foc pe structuri metalice, elemente de beton armat, tubulaturi de ventilare și mai nou (conform ultimelor teste din 2017 trecute cu succes în laboratoare autorizate din Slovacia), tubulaturi de desfumare, fie că ne referim la ignifugarea lemnului sau la montajul pereților rezistenți la foc, echipa tehnică a companiei Coneco, va încerca de fiecare dată să își depășească limitele și să ofere soluții care să satisfacă chiar și cele mai dificile cerințe ale clienților săi.

În ultimii 2 ani de zile am reușit să compunem un portofoliu de lucrări de protecție la foc cu unele dintre cele mai importante clădiri din București și din țară (ex. Pavilioane noi ROMEXPO, Laserul ELI – NP, BOB Tower, Global Worth Campus, Băneasa Shopping Center, Clădirea Unicredit, Park Lake, Oregon Park, Floreasca Park, Aeroport Cluj-Napoca, Ramada Sibiu, Sala Lia Manoliu).

Vă invităm să vizitați site-ul nostru web: www.coneco.ro pentru mai multe informații și să ne contactați pentru orice problemă privind protecția pasivă la foc a clădirilor. Vă garantăm răspunsuri și soluții profesioniste, totul în timp util!