Considerăm că eficiența energetică nu mai este un aspect „nice to have”,ci unul „need to have”
|În cadrul unui interviu acordat IBC Focus pentru Revista Anuarul Arhispec Industrial & Logistic 2023, Valentin Vasile, Directorul de Marketing al Schneider Electric pentru România, Republica Moldova și Armenia, a explicat cum criza energetică și creșterea costurilor la facturi au determinat tot mai multe companii să exploreze opțiuni pentru a-și optimiza cheltuielile, concentrându-se, astfel, asupra sistemelor energetice eficiente.
Cum a evoluat firma dvs. în ultimul an și cum estimați că va fi activitatea în următoarele 12 luni?
Evoluția companiei în ultimele 12 luni a fost realmente puternică. Am avut creșteri ca volum de business în domeniile industrial și infrastructură, în zona centrelor de date și a serviciilor și ne așteptăm ca tendința aceasta să se mențină și în următoarele luni. Soluțiile digitale se diversifică și devin din ce în ce mai utilizate. Pe de altă parte, creșterea a fost mai temperată în segmentul rezidențial, dar sezonul amenajărilor interioare încă nu s-a încheiat și până la finalul anului așteptăm rezultate bune și din acest segment.
Piața cum o simțiți?
Piața a avut și ea o dinamică accentuată, cu multe segmente în creștere. Evoluția costurilor cu energia electrică a determinat oamenii și companiile să caute soluții pentru optimizarea acestora, fapt care invariabil duce către soluțiile de eficiență energetică pe care le promovăm de ani de zile. Mai mult, avem acum ambiții și obiective clare prin Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030. Considerăm că eficiența energetică nu mai este un aspect „nice to have”, ci „need to have” și pentru asta suntem pregătiți să răspundem cu o varietate de soluții, de la cele complete, pe care le propunem încă din faza de proiect a unei construcții, până la cele de management sau de monitorizare, pe care le recomandăm inclusiv în clădirile în care instalațiile electrice sunt deja montate.
Urmăriți cu siguranță tendințele din piață și industrie la nivel regional și internațional. Care sunt principalele trenduri despre care credeți că vor ajunge și în România?
România este, cu certitudine, membru al Uniunii Europene și din punct de vedere al comportamentului economic. Așadar, ne aliniem pe cât posibil trendurilor globale și celor europene, deopotrivă. Cele 6 pe care le avem noi în vedere, având un impact puternic asupra lumii în general, dar și asupra lumii noastre de business, sunt: Digitalizarea/AI, Echilibrul global, Consumerismul conștient, Creșterea economică în economiile emergente și schimbările priorităților în materie de consum și transformarea energetică.
Sunt câteva dintre ele pentru care legătura cu business-ul nostru este evidentă, dar sunt și unele unde vedem cum comportamente etice sau sociale încep să aibă un impact serios asupra economicului, și ne bucurăm să observăm că acest impact este unul pozitiv, rațional, care ține cont de perspectivele pe termen lung ale planete iși ale evoluției noastre ca specie.
Care sunt principalele inovații pe care le-ați observat în străinătate și vă așteptați să le vedeți și pe șantierele industriale din România?
Dacă vorbim despre segmentul industrial,așteptăm cât de curând să apară și la noi coboții(roboții industriali). Cu evoluțiile din ultima vreme în domeniul inteligenței artificiale, al VR-ului și AR-ului, deja nu mai vorbim despre roboți industriali capabili să execute sarcini simple, mecanice, repetitive, ci despre niște roboți cu care putem colabora, cărora le putem trasa niște sarcini grele, dar complexe, care să ne ia de pe cap acel gen de activități istovitoare pe care le numeam generic în trecut ”muncă grea”. Vom lansa și noi cât de curând în România asemenea soluții care redefinesc modul în care gândim producția industrială. De asemenea, utilizarea software-ului agnostic de producător este foarte posibil să cunoască o ascensiune în viitorul apropiat.
În domeniul nostru de activitate, software-ul era integrat în hardware – nu puteai avea furnizori diferiți de hardware și software, actualizările de soft se puteau face greu sau deloc, sistemele erau astfel rigide și costisitoare, în loc să fie agile și în pas cu ultimele noutăți.
Posibilitatea de a furniza software-uri compatibile cu echipamentele altor producători aduce multe avantaje: actualizările se fac mult mai ușor, softul și hardul au fiecare ciclurile lor de viață, independente. Este esențial din punct de vedere al costurilor și din punct de vedere al siguranței cibernetice utilizarea unor software-uri noi, cu opțiune de upgrade, iar clienții noștri sunt extrem de încântați când le prezentăm astfel de soluții.
Cu ce se diferențiază clienții din România de cei din alte piețe (din orice punct de vedere)?
Un aspect foarte important pe care l-am observat în România este acela că avem aici clienți înclinați să comunice, să stabilească parteneriate pe termen lung, atunci când găsesc un furnizor de produse și servicii de calitate. Sunt clienți de la care poți să afli foarte ușor ce își doresc, cum ai putea să fii mai bun, trebuie doar să întrebi și să asculți.
În alte țări, relațiile sunt mai tranzacționale, mai reci. La noi, nu e cazul. Comunicarea bună, susținută de o experiență comercială impecabilă îi face pe clienți să fie și loiali, o caracteristică foarte importantă pentru orice business.
Care sunt cele mai mari provocări pe care le simțiți în prezent în domeniul dvs. de activitate?
Una dintre cele mai mari provocări este legată de perspectivă. Suntem atât de marcați de ceea ce ni se întâmplă pe termen scurt și ca indivizi și ca Manageri, încât câteodată mai uităm să privim și pe termen lung. Ori, multe dintre soluțiile și produsele noastre își demonstrează eficiența pe termen mediu și lung.
Însăși noțiunea de sustenabilitate, care este una integrată în core business-ul nostru, este una de termen lung. Este dificil câteodată să-i faci pe oameni să înțeleagă că o investiție care poate părea mare inițial, se amortizează și generează reduceri de costuri importante pe parcursul unor ani – nu prea mulți. Asta ne-a determinat, uneori, să folosim mai degrabă argumente de vânzări legate de confort și de siguranță, beneficii demonstrabile imediat și să lăsăm în plan secundar argumentele cele mai importante legate desustenabilitate, optimizare de costuri, fiabilitate în timp. Și este păcat, pentru că în realitate, beneficiile sunt mult mai mari. De aceea ne este mult mai simplu să lucrăm cu partenerii existenți, care au testat avantajele pe care le-au putut obține cu ajutorul soluțiilor noastre. Cu fiecare experiență pe care o au cu noi, ei devin cei mai importanți ambasadori ai noștri.
Care sunt trei proiecte de referință la care lucrați în prezent sau pe care le-ați finalizat înultimile luni?
Avem foarte multe proiecte de care suntem mândri, dar de obicei preferăm să lăsăm partenerii să fie cartea noastră de vizită. Totuși, dacă este să enumerăm câteva proiecte importante:
Am colaborat anul acesta cu eMAG pentru echiparea centrului său logistic de la Budapesta, un proiect mare și complex, dat fiind faptul că vorbim despre o clădire cu o suprafață de peste 100.000 mp. Proiectul vine ca o continuare a lucrărilor pe care le-am realizat pentru ei la cel mai mare centru logistic pe care îl au lângă București. Buna colaborare de acum câțiva ani a fost un argument puternic pentru proiectul de la Budapesta.
Un alt proiect frumos pentru care am fost chiar premiați s-a finalizat la Vaslui, unde am contribuit la implementarea unui proiect pilot pe țară: modernizarea infrastructurii locale de transport în comun – transport cu troleibuze electrice. Acolo am colaborat cu o companie din Ucraina, un partener cu care am lucrat excelent, chiar în aceste condiții de conflict.
Cum ați procedat până acum pentru a face față inflației și mai ales creșterilor de prețuri din energie și ale materiilor prime?
Ne-am adaptat rapid cerințelor pieței, am insistat să folosim în continuare cei mai buni furnizori si să nu facem rabat de la calitate sau de la etica profesională a partenerilor din lanțul de distribuție. Am suportat impactul financiar cât de bine am putut și ne-am adaptat pentru a găsi soluții creative și potrivite pentru piața noastră.
Câteodată, asta a însemnat să ne concentrăm asupra best seller-urilor sau asupra acelor funcții esențiale și să lăsăm consumatorii să adauge la acestea ce puteau și ce își permiteau, în funcție de nevoile lor. Totul, bineînțeles, cu consilierea noastră sau a partenerilor noștri de distribuție.
Ați lansat produse, materiale sau game noi în România în ultimul an?
Am lansat game noi de aparataj ultra terminal pentru zona rezidențială, noi UPS-uri pentru segmentul de consumer dar și pentru cel de birou. Folosim în proiectele noastre mari toate soluțiile și serviciile nou lansate, propuse de Schneider Electric la nivel global.
Descarcă GRATUIT cea mai importantă analiză a domeniului industrial și logistic din Anuarul Arhispec Industrial & Logistic 2023. Ai acces GRATUIT la peste 150 de pagini dedicate analizei domeniului industrial și logistic din România pentru anul 2023.