Alfa Ecologic – cum achizitionezi corect statii de epurare?

S.C ALFA ECOLOGIC S.R.L Hunedoara este distribuitor autorizat al producatorului roman S.C CRIBER NET S.R.L Piatra Neamt si al importatorului SC DELPHI ELECTRIC SRL ALBA IULIA. Societatea comerciala Alfa Ecologic SRL, cu sediul in Hunedoara, a fost infiintata in anul 2009, cu capital privat integral romanesc, avand drept scop principal promovarea sistemelor ecologice de epurare a apelor menajere (fose septice, ministatii de epurare, separatoare de grasimi si hidrocarburi), precum si rezervoare orizontale si verticale, subterane si supraterane, barci si case modulare, toate realizate din fibra de sticla. Cum se face o alegere corecta in domeniu si care sunt cele mai frecvente capcane de evitat am aflat de la dl ing Constantin Cornigeanu, administrator Alfa Ecologic.

Care sunt 3 sfaturi pe care le-ati acorda unui client nou pentru achizitia corecta a unei statii de epurare?

1 – fiind un produs care se achizitioneaza pe termne lung si foarte lung (50 – 70 de ani), interesul fata de  fiabilitatea unei statii de epurare, conceptia si executia ei, sunt foarte importante;

2 – clientul trebuie sa manifeste interes deosebit si fata de conformitatea produsului cu un standard european, un standard de firma sau un agrement tehnic;

3 – cheltuielile de mentenanta, costurile de intretinere pe care le implica produsul, nu trebuie negljate.

Care sunt 3 capcane/greseli des intalnite pe care observati ca le fac cumparatorii cand achizitioneaza statii de epurare?

1 – cea mai mare greseala este aceea ca se orienteaza dupa pretul cel mai mic: preturile mici sunt capcane ce genereaza costuri ulterioare mari;

2 – achizitioneaza statii de epurare subdimensionate și implicit mai ieftine, adica statii care nu respecta raportul 3:1, adica volumul statiei de epurare trebuie sa fie de 3 ori mai mare dacat debitul de epurat;

3 – in lipsa consultantei de specialitate, achizitioneaza statii de epurare care in exploatare genereaza mirosuri neplacute, analize necorespunzatoare, amenzi, vidanjari mai dese etc.

Care sunt 2 -3 proiecte recente la care lucrati sau pe care le-ati finalizat recent si ce solutii tehnice din portofoliul dvs. ati folosit?

Printre proiectele realizate in acest an, pe langa statiile de epurare de mici dimensiuni pentru aplicatii casnice, am realizat si o statie de epurare Metropolis, care reprezinta o solutie optima pentru epurarea apelor uzate menajere, la un Parc de agrement la Pucioasa. Statiile Metropolis Criber S.B.R dispun de o tehnologie de ultima generatie (sequencing batch reactors), cu functionare complet automatizata, oferind un foarte important avantaj: toti parametrii procesului de epurare pot fi controlati, reglati si ajustati individual, pentru a asigura o calitate cat mai buna a efluentului. O mare provocare la acest proiect a fost faptul ca statia de epurare era amplasata intr-o zona cu panza freatica ridicata si in plus la momentul montajului si punerii in functiune am avut ghinionul unor zile cu ploi torentiale.

Pe langa proiectele mai simple cuprinzand rezervore ingropate sau supraterane, silozuri sau separatoare de hidrocarburi, am executat și diverse statii de pompare.

Statiile de pompare 1st Criber sunt solutii fiabile pentru transportul apei potabile sau pentru transportul apelor uzate din zonele scufundate, zonele unde canalizarea este in deal (unde este diferenta de nivel) sau acolo unde panza freatica se afla la adancime redusa. Grupurile de pompare sunt sisteme complete, preconfigurate, proiectate in conformitate cu cerintele clientului.

Care sunt provocarile momentului in segmentul in care activati?

Provocarile momentului sunt multiple, incepand cu penuria de materii prime, escaladarea preturilor, incertitudilile politice și sociale, etc, etc.

Cum vedeti evolutia pietei in nisa dvs. in Romania in urmatoarele 6-12 luni?

Pentru 2023, avand in vedere nisa in care activam, preconizez o evolutie usor crescatoare, cu toata concurenta existenta.

Ne puteti spune cateva din obiectivele ALFA ECOLOGIC pe care le implementati in aceasta perioada?

În perioada urmatoare pregatim doua proiecte de statii de epurare si unitati de flotatie la doua exploatatii viticole.