Stații de pompare cu cămine de pompă confecționate din materiale plastice
|Stațiile de pompare reprezintă o soluție tehnică de transmitere forțată a apelor uzate meteorice sau a levigatului rezultat în gropile de deșeuri ecologice, atunci când acestea nu pot ajunge prin curgere gravitațională la stația de epurare, respectiv la punctul de deversare în emisar.
O astfel de situație poate să apară dacă aria de colectare a apelor sau o parte a acesteia se află la o cotă de înălțime sub cota terenului stației de tratare sau la o distanță pe orizontală, suficient de mare ca să nu permită asigurarea unei pante normale pentru curgere gravitațională.
Stația de pompare constă dintr-un cămin îngropat din material plastic, prevăzută cu un racord de intrare a fluidului colectat și un racord de refulare a acestuia ce iese din incintă pe la partea superioară și se prelungește cu o conductă de presiune ce conduce apa pompată la stația de tratare, cuplat cu pompele instalate.
Avantajele stațiilor de pompare cu cămine confecționate din materiale plastice:
- Construcții cu un design compact și cu etanșeitate 100%
- Soluții de proiectare care îndeplinesc toate cerințele:
- pomparea apei meteorice sau de drenaj
- pomparea apei uzate din clădiri, complexuri etc
- pomparea apei tehnologice din diferite aplicații industriale
- pomparea apei netratate „prime” către stațiile de epurare
- pomparea apei uzate cu concentrație mare de solide
- pomparea levigatului de la gropile de gunoi ecologice
- O gamă largă de oferte: dimensiuni între DN/ID 800 si 3000mm, cu capacități de la 7 l/sec până la 90 l/sec
- Conectare simplă la rețeaua de canalizare existentă
- Costuri de exploatare reduse și durată lungă de viață
- Asamblare ușoară și rapidă
- Adâncime mare de instalare, inclusiv în prezența apei freatice: max. 7 metri
- Stabilitate și fiabilitate
- Rezistență îndelungată la fluide agresive
- Nivel de zgomot redus
Cerințe minime de proiectare și execuție:
- Tipodimensiunea căminului și a pompelor trebuie să fie selectate în conformitate cu cantitatea fluidului de pompat și presiunea generală necesară și în conformitate cu caracteristicile acestuia respectând standardul de referință EN 12050/ 1 //2 și 3 Stații de pompare a apelor uzate
- Dimensiunea căminului în care vor fi montate pompele este definită conform:
- numărului pompelor și dimensiunii acestora
- volumului efectiv de pompare, conform debitului de intrare
- necesității de a dispune de spațiu corespunzător în jurul pompelor, țevilor, valvelor etc.
- Adâncimea maximă de instalare a căminelor de pompă , fără o predimensionare suplimentară, este de 6,5metri în cazul stațiilor PRO cu rigiditatea inaltatorului de min. SN2kN/mp și 7.0 metri în cazul stațiilor SPIRA COMB cu rigiditatea inaltatorului de min. SN4kN/mp.
- La proiectarea stațiilor de pompare trebuie luată în considerare forța de ridicare a apelor freatice, care va acționa sau ar putea să acționeze, în situații meteo extreme, asupra căminului stației instalate. Trebuie prevăzută modalitatea de lestare aplicabilă in prezența apei freatice.
- La proiectare trebuie avute în vedere instrucțiunile producătorului căminului de pompă referitor la realizarea pozărilor în zone verzi sau de trafic.
Stații de pompare PRO 800 sau 1000, cu pompe submersibile,de capacități mici și medii(< 20 l/sec)
Pentru realizarea stațiilor de pompare cu capacități de până la 20 l/sec se recomandă utilizarea căminelor de pompă, confecționate prin sudura elementelor injectate din polipropilenă blockpolimer. Rigiditatea inelară a corpului unui astfel de cămin va fi > 2 kN/mp. Înălțimea căminului de pompă poate fi configurată teoretic de la 1 metru în sus, până la cca. 6,5 metri. Conectarea pompei se realizează cu ajutorul unui suport special (sistem autocuplare) pentru instalare și demontare rapidă. Pompele folosite la aceste stații de pompare sunt aplicabile la adâncimi de până la 10m sub nivelul lichidului de pompare. Temperatura maximă a lichidului de pompare nu trebuie să depășească 40°C (pentru perioade scurte 60°C) iar PH-ul trebuie să fie între 4-10.
Stații de pompare SPIRA COMB 1200 ;1400;2000;2400;3000, cu capacități medii și mari( > 20 si < 90 l/sec)
Pentru realizarea stațiilor de pompare cu capacități mai mari, de la 20 până la 90 l/sec, se utilizează cămine de pompă din PEHD cu perete structurat (dublustrat), cu opțiuni ale rigidității inelare de minim 4 kN/mp. Înălțimea căminului de pompă poate fi configurată teoretic de la 1 metru în sus, până la cca.7 metri, având la bază o predimensionare statică de specialitate. Căminele de pompă se confecționează monobloc prin sudură, având următoarele părți componente esențiale: coloana căminului este realizată din țeavă PEID structurat, tip fagure, cu rigiditatea inelară de 4 sau 8 kN/mp.
Radierul căminului: fund dublu din PEID, în interior fiind turnat beton armat, astfel ca să reziste la încărcări maxime de 6000 daN/mp, în vederea contracarării forței de ridicare a apei freatice, care în situații extreme poate să ajungă chiar și la 900kN (în cazul căminului DN/ID 3000mm, cu înălțimea căminului și a nivelului apei freatice de cca.7metri)
Planșeul căminului, destinat încărcărilor uzuale ale pământului de acoperire (maxim 400mm) și a traficului pietonal
Gura de acces (diametrul interior/secțiunea gurii de acces trebuie aleasă ținând cont de gabaritul echipamentului de pompare ce se va instala în interiorul căminului și de metoda de închidere a gurii de acces, de regulă cu configurație circulară, de minim DN 600mm; opțional se pot realiza și guri de acces cu configurație pătrată cu dimensiunile minime de 800x800mm)
Scara de acces a personalului de deservire, confecționată din material plastic sau inox (cu trepte antialunecare, căminul fiind prevăzut după caz și cu grătar de protecție anticădere)
Închiderea/acoperirea gurilor de acces se realizează ținând cont de:
- zona de instalare a stației de pompare (zonă verde, pietonal sau cu trafic)
Soluțiile adoptate pot fi următoarele :
- cu ramă + capac din fontă / compozit pentru zona pietonală (A15 sau B125, conform EN124)
- cu ramă + capac din fontă și placă de descărcare a sarcinilor de trafic, din beton armat (D400, conform EN 124)
- cu ramă + capac (pătrat) din oțel, pentru asigurarea etanșeității – protecției împotriva infiltrațiilor și mirosurilor
Căminele de pompă destinate canalizării depozitelor de deșeuri se pot realiza:
- cu căptușeală din polietilenă conductivă, în vederea contracarării pericolului de explozie
- cu sondă de monitorizare, în mediu gazos, a scurgerilor de levigat, dispus în cavitatea peretelui structurat a corpului căminului de pompă
Pompele folosite la aceste stații de pompare sunt aplicabile la adâncimi de până la 10m (pentru anumite tipuri 20m), sub nivelul lichidului de pompare. Pompele folosite în aceste aplicații pot fi submersibile, montate în camere uscate și cu separare de solide. Temperatura maximă a lichidului de pompare nu trebuie să depășească 40°C (pentru perioade scurte 60°C) iar PH-ul trebuie să fie între 4-10. Se pot utiliza pompe SE sau SL, diferența dintre ele fiind tipul motorului. Pompele SE permit ca o parte a apelor reziduale să pătrundă în partea hidraulică a pompei pentru a răci motorul. Pentru pompele de tip SL nivelul apei în rezervor trebuie să fie peste jumătatea agregatului pompei. În medii potențial explozive (ex; stații de pompare pentru levigat) se utilizează pompe cu protecție la explozie, fabricate conform standardului EN 50014/18.
Realizat de: ing. László Jancsó, Manager de Calitate Pipelife