Cei mai influenti decidenti din industria energetica se intalnesc la Energy Strategy Summit pe 31 mai, la Palatul Snagov

Pe 31 mai, cei mai influenţi decidenţi din industria energetică din România se reunesc la Palatul Snagov din apropierea Bucureştiului, pentru o amplă dezbatere profesională dedicată Strategiei Energetice Naţionale. Vor lua cuvântul înalţi oficiali din Guvern şi din autorităţile de reglementare, manageri de top ai marilor companii, reprezentanţi avizaţi ai asociaţiilor profesionale, experţi români şi străini din mediul academic şi universitar.
Solicită o invitație!

Energy Strategy Summit este organizat la Palatul Snagov, pe 31 mai, de Wing Media Energy Consulting, prin energynomics.ro în parteneriat cu reputate organizații ale industriei precum ACUE, COGEN, CRE, EFdeN, RPIA, RWEA, ROPEPCA și EPG, cu sprijinul Adrem Invest, Chivas, Enevo Group, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Philips Lighting, Ridgid, Casa de Traduceri, Consiglieri, Transgaz, SGS România, Romgaz, Enel.

SOLICITA O INVITATIE!

conferinta-energy-strategy-summit

AGENDA EVENIMENTULUI
Summit-ul pentru Strategia Energetică este un eveniment de o zi, cu sesiuni plenare și dezbateri în format masă rotundă. Discuțiile vor acoperi o gamă largă de subiecte, de la rolul sistemului energetic din România în actualul context regional turbulent, la viitorul venerabilei industrii locale de petrol și gaze, la soluțiile posibile pentru revigorarea sectorului cărbunelui, la elementele implicate în dezvoltarea viitoare a sectorului de utilități, precum și la maturizarea accelerată a producției din resurse regenerabile.

Click AICI pentru agenda detaliata.

Cel mai bun moment al anului
Programarea evenimentului a ţinut cont de calendarul comunicat de autorităţi pentru lucrul la strategie, astfel încât să fie în cea mai mare măsură util tuturor celor implicaţi.
Până la finalul lunii aprilie, Ministerul Energiei va finaliza raportul integrat de analiză calitativă a sectorului energetic. Potrivit angajamentelor oficiale, raportul va fi “baza factuală și conceptuală a elaborării Strategiei Energetice, cu propunerile necesare de soluții, căi de acțiune și recomandări”. Din 15 august, urmează să demareze modelarea cantitativă, cu minim trei scenarii de dezvoltare, pentru ca pe 15 septembrie să fie comunicată forma finală a strategiei energetice, împreună cu anexele tehnice aferente.
Astfel, dezbaterile din 31 mai vor fi ultima mare ocazie pentru ca reprezentanţii mediului de afaceri să-şi transmită direct către autorităţi şi reglementatori opiniile şi observaţiile pentru a fi incluse în baza de elaborare a documentului final.