Caravana OAER: Întâlnirea anuală a auditorilor energetici din România
|
Stația cu numărul 8 a Caravanei OAER va fi la Poiana Brașov, unde auditorii energetici vor poposi din nou, între 11-14 septembrie 2025, pentru un eveniment marca RCEPB (Conferința Internațională – Performanța Energetică a Clădirilor). RCEPB a reprezentat de asemenea un pionierat pe piața sectorului de construcții din România introducând conceptul NZEB și promovând eficiența energetică a clădirilor începând cu anul 2009. S-a creat astfel un standard de profesionalism în diseminarea celor mai noi și mai importante informații din domeniu.
Prima zi va urma programul obișnuit cu dezbaterea conceptelor NZEB & ZEB și noile reguli de autorizare, recepție și construire și cu prezentări ale softurilor utilizate de auditori energetici, arhitecți, ingineri proiectanți și de alte categorii de specialiști. Vor fi prezentate și cele mai noi proiecte ale OAER – EPB One Stop Shop (EPB-OSS) și Academia ZEB. Ambele inițiative vor fi dezvoltate în parteneriat cu UTCB.
EPB-OSS este primul “Ghișeu Unic” dedicat eficienței energetice a clădirilor din România și a fost înființat ca răspuns la creșterea cerințelor pentru performanța energetică a clădirilor și în conformitate cu directivele europene și legislația națională, Această inițiativă inovatoare își propune să devină centrul de excelență în domeniul eficienței energetice a clădirilor, oferind servicii integrate pentru proprietarii și dezvoltatorii de clădiri din România.
Obiectivele EPB-OSS:
- Evaluarea Performanței Energetice: Audituri și certificări energetice pentru clădiri rezidențiale și comerciale.
- Consultanță și Soluții Personalizate: Recomandări pentru îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea consumului de energie.
- Implementarea Soluțiilor Tehnice: Instalarea de tehnologii și echipamente eficiente energetic, precum panouri solare, sisteme de încălzire și răcire eficiente, izolații termice.
- Accesarea Finanțărilor: Asistență în obținerea finanțărilor și subvențiilor disponibile pentru proiectele de eficiență energetică.
- Monitorizare și Mentenanță: Servicii de monitorizare continuă și întreținere pentru a asigura performanța optimă a soluțiilor implementate.
Academia ZEB este un proiect destinat pregătirii și perfecționării profesionale a specialiștilor în domeniul instalațiilor HVAC. Cadre universitare din cadrul FII-UTCB, profesioniști cu experiență vasta din AIIR și OAER, inspectori ISC, experți MDLPA etc. vor veni în întâmpinarea inginerilor proiectanți, verificatorilor de proiecte, experților tehnici, executanților, tehnicienilor, maiștrilor, diriginților și nu în ultimul rând, studenților care doresc să-si completeze bagajul de cunoștințe și să-și ridice nivelul de pregătire profesională cu sesiuni online live, înregistrări “On Demand”, prezentări PPT, tutoriale video, exemple detaliate și reprize de Q&A.
Cea de-a doua va fi dedicată utilizatorilor ENERG+ și vor fi abordate subiecte legislative axate pe Legea 372/2005, metodologia Mc001/2022, noile anexe naționale la standardele EPB, dar și câteva exemple de utilizare a ENERG+. Schimbul de experiență va continua apoi într-un cadru mai puțin formal cu o cină de gală și o seară de dans. Programul din ziua a treia va fi „liber ales”, axat pe networking și pe întărirea relațiilor dintre membrii OAER și clienții ENERG+.

Odată cu această întâlnire OAER, cu sprijinul AIIR și UTCB va pune o nouă cărămidă la construcția care reprezintă creșterea nivelului de informare și conștientizare a tuturor celor implicați în domeniul construcțiilor, dar și de a crea o comunitate puternică care să se implice activ în atingerea țintelor adoptate la nivel european privind neutralitatea carbonului și construirea unui fond de clădiri cu emisii zero.
Vă invităm să fiți alături de noi între 11 și 14 septembrie, la Poiana Brașov pentru viitoare acțiune a Caravanei OAER unde pe parcursul a trei zile vom îmbina utilul cu plăcutul alternând discuțiile și prezentările despre performanța energetică a clădirilor și a instrumentelor software care sunt recomandate pentru a fi utilizate în activitatea de zi cu zi a actorilor din acest domeniu vital existenței noastre, cu activități sociale și de relaxare sporind astfel interacțiunea dintre membrii acestei comunități dedicate realizării unui mediu sănătos și sustenabil.
Contact și înregistrări: office@oaer.ro.

