Sistemele de cosuri de fum inovative LEIER asigura confort termic in conditii de maxima siguranta

Nu neglijați instalațiile termice de încălzire bazate pe arderea de combustibili!

Odată cu apropierea sezonului rece revin în actualitate unele lucrări de construcții specifice acestei perioade a anului, cum sunt cele privind finalizarea acoperișurilor și construirea coșurilor de fum. De asemenea, tot în această perioadă se impune verificarea stării tehnice și de funcționare, precum și curățarea coșurilor de fum existente, elemente componente importante ale unei instalații termice de încălzire, bazată pe arderea diferitelor tipuri de combustibili.

Confortul termic pe timp de iarnă poate fi asigurat prin exploatarea continuă, intensă a instalațiilor de încălzire. Pentru o funcționare în condiții de eficiență energetică ridicată și deplină siguranță a surselor de căldură este impetuos necesară realizarea unor coșuri de fum eficiente și fiabile, care rezistă în timp la solicitările complexe, la care sunt supuse (șocuri de temperatură, umiditate interioară acidă, cicluri de îngheț-dezgheț, acțiunea vântului și a seismului, etc.)

Astfel, coșurile de fum pot constitui un element sigur în realizarea confortului termic într-o locuință, numai dacă proiectarea, executarea și mentenanța lor sunt efectuate de către specialiști, cu respectarea actelor normative în vigoare. În acest sens se precizează, că în conformitate cu legislația de specialitate în vigoare, la construirea coșurilor de fum se pot utiliza numai sisteme de coșuri de fum sau elemente componente de origini diverse, care dispun de declarație de performanță și marcaj CE, prin care se atestă faptul că produsele respective sunt adecvate pentru domeniul evacuării gazelor de ardere. În caz contrar, ele se deteriorează rapid, devenind surse de riscuri multiple.

În ultimii 10 ani s-a triplat numărul de incendii cauzate de coșuri de fum defecte sau necurățate

Menționăm că în ultimii 10 ani numărul de incendii cauzate de coșuri de fum defecte sau necurățate s-a triplat, reprezentând în prezent circa 15% din numărul total de incendii înregistrate anual la nivel național.

Pentru construcții noi sau vechi, cu coșuri de fum neconforme și prin urmare inutilizabile, Grupul Leier a conceput și realizat o gamă extinsă de sisteme de coşuri de fum ceramice prefabricate, complet accesorizate, performante, certificate în conformitate cu legislația europeană armonizată în vigoare, astfel încât orice investitor sau proprietar de imobil să poată găsi soluţia optimă pentru fiecare tip de încălzire, indiferent de combustibilul utilizat.

Sistemele de coșuri de fum inovative Leier corespund tuturor exigențelor standardelor europene de specialitate, cuprind un ansamblu de elemente componente compatibile și accesorii, care asigură o funcționare ireproșablilă a sistemului.


Astfel, sistemele Leier LSK și Smart, cu strat termoizolant realizat din plăci de vată minerală bazaltică, recomandate pentru cazane de puteri mici, medii și mari, precum și pentru surse de încălzire locală (sobe, șeminee) funcționând cu combustibili solizi, fac parte din categoria sistemelor de coșuri de fum cu tiraj natural, care au ca element central tubulatura de șamotă rezistentă la temperaturi ridicate, la acțiunea corozivă a condensatului acid și la șocuri termice.

Sistemul Multikeram LAS P1 reprezintă soluția de evacuare cu suprapresiune a gazelor de ardere provenite din centrale termice cu condensare, funcționând cu combustibili gazoși sau lichizi. Acest sistem îmbină inovativ avantajele oferite de tubulatura de șamotă de înaltă calitate tip Multikeram, cu avantajele clasei de presiune P1. Astfel, datorită regimului de funcționare cu suprapresiune, evacuarea gazelor de ardere se poate realiza prin adoptarea unor diametre de coșuri de fum reduse, indiferent de numărul de racordări de centrale termice (singulare sau multiple), concomitent cu asigurarea din exteriorul construcției a aerului necesar pentru combustie. Constituie o soluție tehnică ideală, absolut sigură și rentabilă în cazul caselor multifamiliale etajate sau a blocurilor de locuințe.

Tipurile de coșuri de fum descrise pot soluționa, prin prevederea mantalelor exterioare, care includ și canale de aerisire, problema ventilării naturale a diferitelor spații dintr-o clădire. De asemenea, în aceste canale multifuncționale pot fi instalate rețelele de cabluri TV, Internet, ale sistemelor de monitorizare, etc., fără ca să fie necesară spargerea ulterioară a planșeelor.

Principalele avantaje ale produselor Leier pentru evacuarea gazelor de ardere sunt:

  • Materii prime naturale

Specialiștii Grupului Leier sunt inovativi, bazându-se pe tradiție. Știm că nu putem fi mai inteligenți decât natura, prin urmare materiile prime naturale sunt prelucrate prin combinarea cunostințelor din domeniul științei materialelor cu tehnologiile cele mai performante. Sistemul de coș de fum astfel creat nu conține materiale poluante și nu afectează mediul, reprezentând o soluție responsabilă.

  • Rezistență la umiditate și mediu acid

Tubulatura interioară de șamotă rezistă garantat, pe durata a mai multor decenii, la efectul coroziv al reziduurilor de ardere rezultate din exploatarea sursei de căldură și a coșului de fum. A fost proiectată pentru o utilizare îndelungată.

  • Soluții pentru orice tip de încălzire

Indiferent cu ce tip de combustibil se asigură încălzirea unei clădiri, investitorii sau proprietarii vor găsi întotdeauna un coș de fum Leier adecvat pentru aparatul de încălzire utilizat.

  • Un coș de fum, mai multe tipuri de încălzire

Prin prevederea unui coș cu două canale de fum, se pot obține două tipuri distincte de coșuri de fum, cu toate că se va contrui un singur coș. (De exemplu, un canal de evacuare gaze de ardere pentru cazanul cu condensare cu gaz natural, iar celălalt canal de fum pentru șemineul cu lemne.)

  • Siguranță în exploatare

Rezistența la șocuri termice majore și etanșeitatea la gazele de ardere nocive face ca tipurile de coșuri de fum descrise să nu prezinte pe perioada de exploatare riscuri de incendii sau intoxicații cu monoxid de carbon.

  • Produs de încredere

Coșul de fum este bun, dacă își face treaba discret, fără să observăm. Ca urmare a dezvoltării continue a concepției tehnice și a materialelor de calitate superioară utilizate, toate sistemele de coșuri de fum Leier beneficiază de o garanție de 33 de ani. Durata de viață reală a acestor sisteme poate să atingă și dublul acestei perioade. Garanția precizată se acordă în condițiile achiziționării sistemului complet, respectării în execuție a instrucțiunilor de montaj și asigurării unei mentenanțe documentate a coșului de fum cu personal autorizat.

  • Montaj rapid, facil

Sistemele de coșuri de fum Leier se construiesc simplu și rapid. Elementele componente cu precizie dimensională ridicată se montează prin suprapunere, realizarea coșului fiind sprijinită cu instrucțiuni de montaj ilustrate și explicate în detaliu.

Drept urmare a aprecierii calităților superioare și a durabilității, a garanției acordată pentru aceste produse inovative din domeniul evacuării gazelor de ardere, utilizarea sistemelor de coșuri de fum Leier este recomandată de Asociația profesională a Coșarilor, Constructorilor de coșuri de fum și șeminee ASFOCH.