Proiecte medicale în România: Peste 11 miliarde lei pentru sisteme de prevenire a incendiilor

În Iași, a fost lansată licitația pentru proiectarea și construirea unui nou spital de Boli Respiratorii în zona Bucium. Contractul are o valoare estimată de peste 92 milioane de euro și vizează construirea unei unități medicale moderne pe o suprafață de peste 42.000 de metri pătrați. Spitalul va avea o capacitate totală de 350 de paturi, inclusiv 320 de paturi pentru spitalizare continuă, 10 pentru spitalizare de zi și 20 pentru terapie intensivă. Proiectul este împărțit în două componente, cuprinzând elaborarea documentațiilor tehnico-economice și faza de execuție a lucrărilor. Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a subliniat că acest proiect este o prioritate absolută, exprimând angajamentul de a furniza servicii medicale de înaltă calitate comunității locale și nu numai.

Peste 290 de sisteme de detecție a incendiilor instalate în spitalele din România, în 2023

Instituțiile medicale sunt supuse unor norme stricte de prevenire a incendiilor, iar conformitatea cu aceste reglementări este monitorizată și verificată periodic.

Există reglementări specifice privind securitatea la incendiu în clădirile publice, inclusiv spitale. Acestea includ cerințe pentru instalațiile de stingere a incendiilor, evacuarea de urgență, semnalizare, instalații electrice și materiale rezistente la foc.

Potrivit analizei Victa.ro, începând cu începutul anului, au fost inițiate la nivel național 224 de proiecte în diverse etape în domeniul construcțiilor medicale, toate prevăzând necesitatea implementării unor sisteme de detectare a incendiilor conform specificațiilor din caietul de sarcini. Se estimează că peste 11 miliarde de lei vor fi investiți în montarea și instalarea a 290 de astfel de sisteme de detectare a incendiilor, care vor acoperi proiecte în întreaga țară.

Harta de mai jos ilustrează situația a proiectelor care implică instalarea sisteme de detectare a incendiilor în unitățile medicale din România:

SURSA ARTICOL: https://arenaconstruct.ro și https://victa.ro