Hidroconstructia anunta castigarea unui nou contract
|Antreprenorul general Hidroconstructia SA (Bucuresti) a castigat recent un contract cu o valoare de atribuire de 136.016.351 lei – acordat de Compania de Utilitati Publice SA Focsani (CUP SA Focsani) – ce vizeaza executia lucrarilor pentru obiectivele de investitii vizate de societatea vranceana, respectiv la retele de apa si canalizare in gruparea Gugesti.
Dupa cum informeaza autoritatea contractanta, ofertantul castigator se va implica in executia lucrarilor pentru obiectivele de investitii impartite in 11 obiecte, constand in realizarea unor retele de alimentare cu apa si/sau canalizare, aflate pe raza unitatilor administrativ-teritoriale (UAT) Gugesti, Popesti, Sihlea, Bordesti, Dumbraveni, Obrejita, Slobozia Bradului, Tamboesti, Urechesti, Brosteni si Vartescoiu.
Contractul, cu o valoare estimata a lucrarilor de 138.688.567 lei (fara TVA) au fost atribuite prin licitatie deschisa, pe criteriul celui mai scazut pret, la data de 6 noiembrie 2018 (anuntul fiind publicat in SEAP la 5 decembrie a.c.), in contextul in care au fost primite cinci oferte, din care doua admisibile.
Data fiind complexitatea lucrarilor (cofinantate din fonduri europene), reprezentantii Hidroconstructia SA Bucuresti au declarat ca subcontracteaza operatorului economic Probit Bucuresti executia lucrarilor de instalatii electrice, automatizari si SCADA, proportia de subcontractare fiind de 11,18%.
Durata contractului de executie este de 28 de luni (de la data emiterii ordinului de incepere a lucrarilor), iar durata perioadei de notificare a defectelor (perioada de garantie) este de 36 luni.
Cauti proiecte la fel de mari pentru care sa ofertezi? Apeleaza la asistenta virtuala www.victa.ro