Construcția clădirilor cu performanță energetică ridicată este perfecționată și studiată la Universitatea Tehnică din Cluj
|Conceptul nZEB (nearly zero energy building), de la proiect de la realitate
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca derulează, în cadrul Programului Uniunii Europene pentru cercetare și inovare HORIZON 2020, printr-un proiect internațional intitulat Meeting of Energy Professional Skills – MenS, un curs post-universitar.
Cursul, acreditat la nivel european, se află la a treia ediție și a fost accesat de peste 120 de arhitecți, ingineri constructori, instalatori, termiști și energeticieni, auditori și manageri energetici, administratori și facility managers, etc.
MEnS are ca obiectiv principal crearea și implementarea (în cele 11 țări din care fac parte instituțiile partenere – universități, firme private și grupuri mass-media) a unui nou program de educație și formare pe tema clădirilor cu performanță energetică ridicată de tip nearly zero energy building – nZEB.
Scopul acestui proiect și curs este de a contribui la actualizarea și pregătirea profesioniștilor din domeniu și de a forma o comunitate a celor care gândesc, proiectează și implementează clădiri nZEB, atât din faza de arhitecturi și construcții noi, cât și în renovarea fondului existent de clădiri, rezidențiale, publice, private și comerciale.
Lectorii care susțin modulele cursului sunt specialiști recunoscuți la nivel internațional și acoperă toate aspectele majore care țin de proiectarea și construcția eficientă a clădirilor: viziune arhitecturală, modelarea și analiza performanței și conformarea energetică a anvelopei, HVAC, confort termic și calitatea aerului interior, iluminat interior conform standardelor în vigoare, surse de energie regenerabile locale, analize cost-beneficiu și pe toată durata de viață; clădiri verzi, legislație, audit și management energetic, energetică urbană.
Participanții au posibilitatea și oportunitatea de interacțiune, de a lansa dezbateri și de a genera colaborări profesionale, fapt deja concretizat în edițiile anterioare. Pentru finalizarea programului și obținerea unei diplome recunoscută la nivel european, prin proiectul MEnS, aceștia sunt organizați pe echipe, care abordează proiectarea sau transformarea unei clădiri la nivel nZEB.
Proiectul MEnS prin acțiunile deja puse în practică aduce o contribuție semnificativă la formarea unei comunități nZEB, pregătită să pună în aplicare legislația europeană și românească și noutățile din domeniu în dezvoltarea de clădiri cu performanță energetică ridicată.
Prof. Dr. Ing. Dan D. MICU
Informații suplimentare despre acest proiect gasiti la urmatoarele link-uri: