Cele mai mari companii pentru tehnică de securitate prezente la Romanian Security Fair 2018

Asociația Română pentru Tehnică de Securitate, în parteneriat cu ROMEXPO, organizează, în perioada 18-20 octombrie 2018, Romanian Security Fair 2018, cea mai importantă expoziție de tehnică pentru securitate din zona Est și Sud-Est Europeană.

Organizat o dată la doi ani, Romanian Security Fair aduce la standuri pe cei mai importanți producători de aparatură pentru securitate la nivel mondial precum și pe cele mai importante companii românești prezente pe piața tehnicii pentru securitate de la noi din țară, expozanții având la dispoziție peste 2000 de metri pătrați pentru a-și prezenta aparatura tehnică și soluțiile pe care le produc sau le comercializează.

Până în prezent, și-au confirmat participarea la standurile Romanian Security Fair 2018 peste 50 de companii din România și din lume, din țări precum: Ungaria, Italia, Croația, Bulgaria și Polonia.

Ajuns la cea  de a V-a ediție, Romanian Security Fair 2018 va aduce în fața vizitatorilor aparatură și tehnologie de ultimă generație din domenii diverse ale securității: supraveghere video; detecţie, semnalizare şi stingere incendiu; monitorizare şi dispecerizare; securitate cibernetică; sisteme mecanice şi electromecanice de securitate; sisteme anti-efracţie; sisteme de control acces; alte sisteme de avertizare a pericolului precum şi accesorii de securitate.

„Dorim ca printre vizitatorii noștri să se numere și reprezentanții administrațiilor centrale și locale – ministere, primării de orașe, indiferent de mărime – care ar trebui să vadă nivelul de dezvoltare la care au ajuns sistemele de securitate și care – odată implementate – ar putea contribui la o reducere semnificativă a evenimentelor neplăcute din trafic sau a criminalității ca fenomen social. Este un lucru demonstrat că un sistem de securitate performant și funcțional nu numai că înregistrează evenimentele petrecute în zonă, dar – și mai important – acționează ca un factor descurajant pentru cei care se gândesc să încalce legea” – spune Liviu Mateescu, Președinte al Asociației Române pentru Tehnica de Securitate.

Noutatea ediției din 2018 a Romanian Security Fair este aceea că târgul va fi deschis și sâmbăta pentru a permite unui număr cât mai mare de persoane interesate de tehnica de securitate să poată vizita expoziția.

„Mizăm pe vizitatori activi, care integrează în activitățile lor soluții de securitate: arhitecți, constructori, electricieni, specialiști în iluminarea spațiilor. Cred că a venit timpul ca elementele care asigură securitatea – fie că e vorba de securitatea la incendii, sisteme anti-efracție sau de sisteme de supraveghere video – să fie luate în seamă și integrate de cei care desenează, construiesc sau modelează felul nostru de a exista social încă de la început. Concepul de “living smart” include în egală măsură și securitatea individului, și funcționalitatea spațiului în sine și estetica lui” mai spune Liviu Mateescu, Președintele Asociației Române pentru Tehnică de Securitate.