TeraPlast și E.ON Energie România semnează un acord de 1,9 milioane de euro pentru soluţii de eficienţă energetică

Ti s-a parut interesant? Spune mai departe:
  • E.ON va construi o Centrală Electrică Fotovoltaică în Parcul Industrial TeraPlast
  • Economia de energie a TeraPlast este estimată până la 11,45% din totalul de energie necesară în prezent

2018 se încheie cu o surpriză ce vine de această dată din partea E.ON Energie România şi TeraPlast. Cele două companii au încheiat un parteneriat strategic, în valoare de 1,9 milioane de euro, în cadrul căruia va fi realizat unul dintre cele mai mari sisteme de generare a energiei fotovoltaice din România.

Construirea Centralei Electrice Fotovoltaice are drept obiectiv principal producerea distribuită a energiei electrice din surse regenerabile, utilizând energia solară şi livrarea energiei produse la consumatorii racordaţi la centrală.

În baza acestui parteneriat, E.ON va instala sisteme de energie solară pe acoperişul a 13 hale de producţie şi clădiri ale TeraPlast, care vor permite companiei să-și genereze propria electricitate din surse regenerabile. În acest fel, compania va reduce emisiile de CO2 până la 600,000 de tone pe an pe termen lung. Acordul prevede posibilitatea de extindere a proiectului, anul viitor, până la valoarea de 4 milioane de euro. Centralele fotovoltaice vor produce un total de până la 2,196 de ore Gigawatti (GWh) pe an, ceea ce corespunde cu aproximativ 11,45% din cerințele totale de energie electrică ale TeraPlast.

Conform Directorului General al TeraPlast, Alexandru Stânean, „preocuparea noastră față de mediu este una reala, care se traduce în acțiuni și în investiții de milioane de euro. După ce anul trecut TeraPlast a investit în secția de reciclare PVC, anul acesta demarăm parteneriatul strategic cu E.ON. Pentru TeraPlast, dincolo de materia primă, energia electrică este principala resursă pe care o consumăm în fabricarea produselor noastre. Din acest punct de vedere, preocuparea pentru a produce măcar o parte din această energie într-un mod sustenabil este naturală și coincide cu dorința noastră de a crește sănătos și responsabil”.

Instalaţia aferentă Centralei Electrice Fotovoltaice cuprinde un sistem de monitorizare prin intermediul căruia se pot supraveghea şi analiza starea şi rezultatele operaţionale, atât local cât şi de la distanţă. Sistemele de pe acoperișurile de pe piață au o putere nominală de maxim 1,936 kilowați (kWp).