La ROMTHERM găsiți cele mai eficiente soluții pentru proiectarea și execuția instalațiilor

ROMTHERM – Expoziția internațională pentru instalații, echipamente de încălzire, răcire și de condiționare a aerului – se desfășoară în perioada 14 – 17 martie, în pavilionul B2 din Centrul Expozițional ROMEXPO.

Evenimentul reprezintă platformă ideală atât pentru prezentarea produselor și serviciilor din domeniu, cât și pentru facilitarea întâlnirilor directe dintre consultanți, contractori și utilizatorii finali ce provin din: retail, sectorul public, comercial sau industrial.

ROMTHERM prilejuiește întâlnirea celor mai importante firme care produc, distribuie și importă branduri de renume, sisteme performante, elemente de ultimă generație și tehnologii recent introduse pe piață.

La ROMTHERM sunt prezenți producători și importatori de aparatură pentru instalații de alimentare cu apă, sanitare și canalizare, instalații de alimentare cu gaze, instalații tehnologice și termice, de încălzire, instalații de ventilare, climatizare, frigorifice, produse și echipamente cu rol în securitatea la incendiu.

ROMTHERM se desfășoară în aceeași perioadă cu CONSTRUCT – AMBIENT EXPO – Târgul internațional de tehnologii, echipamente, utilaje și materiale pentru construcții, amenajări interioare și exterioare, decorațiuni și piscine, EXPO FLOWERS & GARDEN – Expoziție internațională de flori, amenajări peisagistice, horticultura și grădinărit, MOBILA EXPO – Târg de mobilă cu vânzare, MODEXPO I – Expoziție internațională de țesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălțăminte și marochinărie, accesorii și ANTIQUE MARKET I – Târg de obiecte de artă și antichități.