Pregateste-ti centrala pentru iarna cu dezincrustantii, pompele de curatare si accesoriile Chemstal

Extinderea utilizării de către un număr foarte mare de persoane a centralelor termice, s-a  datorat dorinței de consum individual, fără a mai depinde de sistemul centralizat care de multe ori era mai scump şi mai greu de controlat în privinţa costurilor. De asemenea, în localităţile care nu au beneficiat de sisteme centralizate de încălzire, tot mai multe persoane au achiziţionat şi achiziţionează în continuare centrale termice, fie ele consumatoare de gaz, combustibil lichid sau solid, deoarece acestea prezintă multiple avantaje faţă de sobele tradiţionale (uşurinţă în exploatare, costuri controlabile, lipsa fumului şi a mirosurilor specifice în camerele de locuit, posibilitatea încălzirii uniforme a locuinţei, etc.)

În general, apa utilizată în circuitul centralei provine din rețeaua de apă potabilă a localităţii sau din puţuri proprii si conţine foarte multe săruri dizolvate. În afară de sărurile metalelor alcaline care nu se depun, toate celelalte săruri se pot depune pe suprafeţele cu care apa este în contact, depunerea formând o crustă aderentă, tare.  Astfel, există posibilitatea apariţiei coroziuni şi a depunerilor de calcar sau mâl la nivelul componentelor metalice sensibile din circuitele hidraulice.  Aceste fenomene pot conduce la reducerea transferului termic, creşterea consumului de combustibil şi uzura prematură a echipamentelor termice, implicând de cele mai multe ori necesitatea curăţării chimice.

In astfel de cazuri se recomanda utilizarea dezincrustantilor din gama Chemstal specifici tipulului de instalatie si aplicatie. Pentru recircularea in circuit trebuie sa se utilizele pompe speciale de curatare. (Promax 20, Evolution 20 Turbo, Boss 5FI, Boss 18FI). Specialistii CHEMSTAL vin in ajutorul clientilor care deja detin o pompa de acest fel cu o serie de accesorii dedicat operatiunilor de curatare chimica.

Adaptor pentru curatare schimbatoare in placi

Permite cuplarea rapida a pompelor de curatare si asigura o spalare eficienta a circuitelor din interiorul schimbatoarelor in placi din centralele termice murale.

Adaptor curatare pentru pompele de circulatie

Permite cuplarea rapida a pompelor de curatare la corpul pompelor de circulatie montate în centrala termica sau instalatie, asigurand o spalare eficienta a circuitului.

 Filtru antimagnetita SUPAMEG 1/2″

Este dezvoltat special pentru preluarea mizeriei si in special magnetita prezenta in circuitul de spalare chimica realizat intre pompa de curatare si echipament. In acest fel solutia de curatare ramane limpede putand fi reutilizata de mai multe ori pana la epuizarea proprietatilor active. De asemenea mizeria dislocuita din echipament nu mai este recirculata prin acesta asigurand cresterea eficientei operatiunii de curatare chimica.

Corpul filtrului este transparent permitand vizualizarea nivelului de depuneri. Nu presupune utilizarea unor elemente consumabile. Curatarea filtrului se face deosebit de usor prin simpla spalare cu apa, dupa ce in prealabil a fost extras magnetul detasabil si s-a desfacut paharul in care se strang depunerile.