Interviu RATIOTERM: Succesul unei afaceri consta in mare parte in marketing

Punctand an de an o rata de crestere de 30-40 de procente, Ratioterm isi propune sa ofere cele mai noi solutii, tehnologii si componente conform celor mai noi tendinte din domeniu , pentru imbunatatirea si protectia mediului inconjurator. Succesul companiei se datoreaza in mare masura unei bune strategii de marketing, experientei in domeniul HVAC precum si gamei complete de servicii pe care le ofera. Despre piata instalatiilor termice si reteta succesului in acest domeniu am discutat cu dl. Ziman Attila, administrator Ratioterm, intr-un interviu acordat in exclusivitate portalului instalfocus.ro.

Cum simtiti piata instalatiilor termice in acest moment? Cum a decurs business-ul pentru dvs. pana acum si in 2016?

Piata instalatiilor a fost si este o piata imprevizibila, cu suisuri si coborasuri insa in ultimul timp se simte un trend ascendent. Ca si orice companie, si noi am inceput de jos, insa cu multa sarguinta am reusit sa devenim una dintre cele mai importante companii din piata termosanitarelor! Pe langa un portofoliu cuprinzator, garantam clientilor nostrii servicii de inalta calitate, cunostinte si concepte bazate pe 8 ani de experiență în domeniu! Putem sa ne mandrim ca avem o rata de crestere 30 – 40 procente annual.

Stim ca produsele dvs. se preteaza unui spectru larg de clienti. Cine sunt cei mai buni clienti si ce anume ii atrage?

Scopul nostru este de a ajunge la cati mai multi potential clienti, indiferent ca vorbim de persoane fizice sau firme; de proiecte industriale sau rezidentiale; de constructii noi sau de renovari!

Totodata pe langa produsele de calitate pe care le comercializam, ne straduim sa adaugam o valoare suplimentara prin calitatea serviciilor pe care le oferim fie ca ne gandim la logistica sau de proiectare. Pentru noi toti clientii sunt “cei mai importanti” si reprezinta mereu o prioritate  astfel ca incercam din rasputeri sa ii multumim pe deplin!

Care credeti ca este viitorul in materie de instalatii termice? Cat de usor se pot integra instalatiile termice cu tehnologia viitorului – BMS?

Piata instalatiilor termice este in continua crestere, apar instalatii din ce in ce mai complexe, accentul punandu-se din ce in ce mai mult pe eficienta si reducerea cheltuielilor de intretinere si de operare! Aceasta complexitate aduce cu sine integrarea in BMS.

Ce simtiti ca lipseste pietei constructiilor si instalatiilor din Romania in prezent?

In prezent credem ca lipsa de personal calificat si de scoli profesionale reprezinta cel mai mare  minus al pietei constructiilor si instalatiilor din Romania. De asemenea, consideram ca ar fi nevoie de  reglementari mult mai clare referitoare la standardele de constructii cum ar fi in domeniul rezidential  sau in ceea ce priveste proiectele tehnice!

Cat de important este marketingul online in strategia companiei Ratioterm cand este vorba de piata instalatiilor termice?

Succesul unei afaceri consta in mare parte in marketing, in felul in care isi face cunoscute produsele si serviciile! Cele mai multe aspecte depind de un marketing de succes. “Umbrela” marketingului acopera pe langa multe alte aspecte: reclamele, relatia cu publicul, promotiile si vanzarile. Am inteles importanta unui marketing puternic, de aceea am creat un department dedicat care ne ajuta sa construim o reputatie puternica ca o firma serioasa care ofera nu doar cele mai bune produse din piata, ci si o gama completa de servicii de cea mai inalta calitate!

De asemenea punem mare pret inca de la inceput pe experienta clientilor pentru ca cel mai puternic instrument de marketing este recomandarea unui client multumit catre alt posibil client!

Spuneti-mi ceva despre Ratioterm care sa-i convinga pe potentialii dvs. clienti sa aleaga produsele Dvs.?
De ce sa alegeti RATIOTERM?

  • Oferim servicii complete! – de la schita pana la finalizare!
  • Avem solutii eficiente! – ne asiguram ca nu veti da banii pe ceva care nu este potrivit pt. Dvs.!
  • Suport competent! – impreuna cu o echipa dedicata si cu un istoric de 9 ani de experienta in domeniu, va stam la dispozitie pentru a va ajuta sa faceti alegerea corecta!
  • Experienta! – experienta pe care o avem in domeniu si produsele de o inalta calitate ne permit sa oferim garantii reale – aici am putea da exemplu un sistem de incalzire in pardoseala pentru care oferim pana la 30 de ani garantie!

 Care a fost primul dvs. Gadget?

Primul nostru Gadget la firma a fost pe langa laptop si P.C., o tableta care a fost conectata prin intermediul sistemului de casa inteligenta la controlul luminii, a caldurii, respectiv a controlului portii – astfel am putut controla iluminatul, incalzirea si ventilatia in intreaga firma precum si inchiderea/deschiderea portii dintr-un singur gadget!

Care este proiectul de care sunteti cei mai mandri in toata activitatea Ratioterm? De ce ?

Fiecare proiect este foarte important pentru noi si suntem mandri de fiecare proiect in parte insa putem enumera cateva proiecte care reprezinta un motiv de mandrie:

  • Gradinita KarinKids din Bucuresti in care Ratioterm a furnizat atat partea de concept, materiale cat si punerea in functiune. Aceasta gradinita fiind probabil singura din Romania echipata cu sistem complet de ventilatie cu recuperare de caldura; sistem de aspiratie centralizata; sistem de incalzire in pardoseala.
  • Catedrala Curtea de Arges – locul de veci al familiei regale.
  • Primul sistem de incalzire in pardoseala la bloc! In Timisoara.

Dar cum spuneam, suntem mandri de fiecare proiect pe care l-am avut din acest motiv ne este greu sa le enumeram pe toate.

Cine sunt modelele dvs. profesionale?

Nu as putea spune ca avem un model profesional, incercam sa fim cat mai unici si cat mai buni in ceea ce facem! Nu vrem si nu incercam sa copiem pe nimeni, ci mai degraba ne straduim sa oferim clientilor nostri servicii si produse cu o calitate cat mai ridicata astfel incat sa fie multumiti de firma noastra si sa revina cu incredere la noi!

Ce vi se pare cel mai frumos in ceea ce faceti? Dar cel mai putin?

Cel mai frumos lucru in ceea ce facem mi se pare faptul ca putem sa asistam la procesul prin care un proiect trece din stadiul de schita la stadiul final acesta practic se materializeaza pe zi ce trece in fata ochilor nostrii pana este dat in folosinta. De asemenea ne plac provocarile, proiectele noi sau putin “diferite”  de care altii se tem sau pur si simplu nu se avanta sa le execute.

Va multumim pentru timpul acordat si va rugam, in incheiere, sa ne spuneti ce face dl. Ziman  atunci cand nu se afla la birou, in scaunul de manager?

Multumesc si eu pentru posibilitatea acestui interviu, iar in ceea ce priveste activitatile mele, cand nu ma aflu la birou in scaunul de manager este simplu: imi place sa petrec timpul liber cu familia si cu prietenii si de asemenea iubesc excursiile si drumetiile cu bicicleta.