Cersanit şi-a propus să renoveze până în septembrie băile şcolilor publice din România

Cersanit România a demarat în data de 29 martie 2018 proiectul „Cersanit trece baia pe curat. La școală, ca acasă!”, printr-o inițiativă privată de a investi în îmbunătățirea calității vieții elevilor din învățământul preuniversitar, sprijinită de Ministerul Educației Naționale.

Parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale facilitează identificarea școlilor care îndeplinesc criteriile tehnice de participare la proiect, printre care amintim: existența unui spațiu dedicat grupurilor sanitare în planul clădirii, existența autorizațiilor necesare realizării proiectului de renovare, racordarea funcțională la apă și canalizare.

Ministerul Educației Naționale urmărește să încurajeze, prin acest parteneriat, implicarea mediului privat în acțiuni menite să asigure copiilor un mediu sănătos, în școli echipate corespunzător, determinând astfel și modelarea umană a elevilor.

Termenele de realizare a proiectului:

  • Martie – lansare proiect;
  • Aprilie – Mai – evaluare grupuri sanitare, în școlile eligibile și elaborare devize tehnice;
  • Aprilie – August – colectare Buget de renovare prin aplicarea mecanismului de alocare a 1% vânzări Cersanit în România și planificare bugete renovare conform devizelor tehnice;
  • Iulie – Septembrie – renovarea grupurilor sanitare din școlile selectate;
  • Septembrie – anunț încheiere proiect 2018.

Mecanismul proiectului:

Pentru orice produs vândut în perioada Aprilie – August 2018, Cersanit investește 1% din valoarea vânzărilor pentru renovarea băilor din școlile publice românești. În campanie participă toate produsele Cersanit comercializate în toate magazinele  partenere de pe teritoriul României.

„Dorim să atragem atenția sectorului privat asupra implicarii în comunitatea din România. Am generat acest proiect din dorința de a sprijini parinții români la scoală, ca acasă.” a spus Janos Lupas – Ticu– Director Vanzări Sudul Europei.

 „România este piață prioritară în Sudul Europei. În 2018 investim în echipa Cersanit și construim împreuna cu Partnerii nostri oferte dedicate universului băilor. În plus ne implicam în viața parinților si căutăm soluții pentru a renova grupurile sanitare din școlile publice românești” a spus Adrian Dinu – Director Vânzări România.

„În fiecare zi dezvoltăm produse pentru orice tip de baie din România. Căutăm să aducem cele mai noi tehnologii și investim în Fabrica din Roman în fiecare an, susținând dezvoltarea regională a comunitații.” a spus Dan Filimon – Director Operațional Fabrica Cersanit România.

„Marca Cersanit este prezentă în România din 2006 și a adus peste 34 de colecții de obiecte sanitare, mobilier și căzi de baie și peste 500 de colecții de plăci ceramice dezvoltate în linie cu trendurile internaționale de design interior. Astăzi deschidem prima investiție majoră în comunitatea din România și ne propunem să renovam cat mai multe grupuri sanitare în băile din școlile publice românești.” a spus Alina Muresan, Category Manager Sudul Europei.

Împreună cu partenerii comerciali regionali, Cersanit va întreprinde toate demersurile necesare pentru atingerea obiectivului de a renova în 2018 un număr cât mai mare de grupuri sanitare din unitățile școlare.

Evoluția campaniei poate fi urmărită pe pagina de Facebook Cersanit România sau pe website-ul www.cersanit.ro.

Despre Cersanit: Cersanit este o marcă înregistrată a grupului multinațional CERSANIT GROUP din Polonia. În România, are o prezență constantă din 2006, cu peste 34 colecții de obiecte sanitare, mobilier și căzi de baie și peste 500 de colecții de plăci ceramice. În ultimii ani, marca Cersanit a fost premiată în Polonia, cu distincția Superbrand, la categoria renovări și decorațiuni interioare.